Iurie Cojocaru

Pictura ca spațiu al întâlnirii

Într-o epocă dominată de imaginea rapidă și de spectacolul vizual, pictura lui Iurie Cojocaru propune contrariul: încetinirea privirii și redescoperirea contemplației.

Creația sa nu descrie lumea, ci încearcă să facă vizibil ceea ce există dincolo de aparențe. Lumina, culoarea și materia devin instrumente prin care artistul explorează memoria, timpul, comunitatea și prezența sacrului în existența cotidiană.

Născut în Republica Moldova și format la școlile de artă din Chișinău și Cluj-Napoca, Iurie Cojocaru și-a construit în peste trei decenii de activitate un limbaj plastic profund personal. Expozițiile sale din România și din străinătate confirmă un parcurs artistic coerent, în care fiecare etapă dezvoltă aceeași preocupare esențială: căutarea luminii interioare.

Pictura sa se află la granița dintre figurativ și abstract. Formele nu sunt niciodată complet descrise și nici complet dizolvate. Ele apar asemenea amintirilor: incomplete, fragile, purtând în ele memoria unei prezențe.

Personajele, mesele, îngerii, coloanele, ferestrele, apele sau arborii nu sunt motive decorative și nici simple simboluri religioase. Ele alcătuiesc un vocabular plastic prin care artistul vorbește despre condiția umană, despre speranță și despre relația dintre om și transcendență.

În centrul multor compoziții apare masa. Ea nu este doar obiectul unei scene, ci locul întâlnirii. În jurul ei se adună comunitatea, memoria și tăcerea. Este masa Cinei celei de Taină, dar este și masa fiecărei familii, locul unde omul se întâlnește cu celălalt și cu sine însuși.

În lucrările recente apar tot mai des îngerii, sugerați discret, fără monumentalitate. Ei nu domină compoziția, ci o locuiesc tăcut. Sunt prezențe care transformă spațiul într-un teritoriu al speranței.

Un alt element definitoriu este coloana, simbol al verticalității și al legăturii dintre pământ și cer. Alături de masa orizontală, ea creează una dintre tensiunile fundamentale ale picturii sale: întâlnirea dintre lumea văzută și cea nevăzută.

Seria „Unghiul Drept” reprezintă una dintre direcțiile majore ale creației sale. Aici, verticala și orizontala devin expresia unei ordini invizibile care susține întreaga existență. În ciclurile inspirate din Psalmi, această cercetare se transformă într-o meditație asupra inimii, comuniunii și luminii.

Procesul artistic ocupă un loc esențial în creația lui Iurie Cojocaru. Lucrările sunt construite prin numeroase straturi de culoare, transparențe, ștergeri și reveniri succesive. Uneori, picturi vechi sunt redeschise după ani de zile și transformate în lucrări noi, purtând memoria gesturilor anterioare. Pentru artist, pictura nu este un obiect încheiat, ci un organism viu, aflat într-o continuă devenire.

Materialitatea culorii joacă un rol fundamental. Pigmenții, pasta, textura și gestul pictural nu ascund procesul creației, ci îl lasă vizibil. Fiecare urmă de pensulă păstrează energia momentului în care a fost așezată.

Dincolo de orice clasificare stilistică, pictura lui Iurie Cojocaru vorbește despre lumină. Nu despre lumina care cade asupra lucrurilor, ci despre lumina care le face să existe.

Privitorul nu este invitat să înțeleagă o poveste, ci să locuiască pentru câteva clipe într-un spațiu al liniștii. Acolo unde culoarea devine rugăciune, iar pictura devine un act de contemplare.